La inceputul secolului al XIX-lea multi geografi inca vedeau Himalaya un mister, iar cei mai inalti munti din lume erau considerati Anzii. Apoi a ajuns in sudul Indiei o expeditie cu scopul de a cartografia in intregime teritoriul colonial britanic si a descoperit, aproape intamplator, masivul Everest.
Sonakhoda, nordul Indiei, noiembrie 1847. Acest om ar fi putut sa-si publice ipoteza imediat si ar fi devenit celebru în toata lumea peste noapte. Dar conolelul Andrew Waugh ezita, pentru ca el era geodez rezonabil, seful autoritatii coloniale cartografice “Survey of India”, si cercetarea inaccesubililor munti ai Nepalului nu se situa in sfera competentelor sale specifice.
Mai curand din intamplare, colonelul britanic a indreptat teodolitele, in timpul lucrarilor de cartare din provincia indo-britanica Darjeeling, spre crestele inzapezite ale masivului Kanchenjunga, aflat la 64 km distanta, observand departe, pe orizont un munte neobisnuit de inalt, pe care l-a numit “Gamma”.
Acolo, sus, putea fi al treilea pol al lumii, pe care geografii britanici il cautau deja in Himalaya. “Gamma” era prea indepartat pentru a fi masurat cu precizie si de aceea Waugh, impreuna cu asistentii sai, a verificat valorile obtinute odata si inca odata timp de mai mult de opt ani.
A trimis repetate expeditii cat mai aproape de granita cu regatul Nepal care era inchis strainilor, peste campia Terai, o regiune mlastinoasa si tot timpul umeda din pricina ploilor musonice, temuta de oamenii sai din cauza malariei. Inginerii trebuiau sa furnizeze date mai exacte, perspective on, unghiuri mai bune; Waugh a pus sa se studieze indicele de refractie prin stratul dens de aer si a studiat inca odata rezultatele cercetarilor expeditiilor anterioare ce se aventurasera in lumea plina de secrete a Himalayei.
Abia in martie 1856 geodezul a afirmat mandru, intr-o scrisoare adresata Societatii Asiatice din Callcuta, ca “Peak XV”, cum denumise Waugh intre timp muntele “Gamma”, ar fi, cu exact 8840 de metri atitudine de la nivelul marii, “mai inalt decat orice alt munte al Indiei si, probabil cel mai inalt din lume”.
Si pentru ca nu aflase de existenta vreunui nume originar pentru “Peak XV”, pe care, chiar daca ar fi existat, “il vom putea sti cu siguranta doar cand vom avea permisiunea sa intram in Nepal”, colonelul a propus ca pana atunci muntele sa poarte numele lui George Everest, predecesorul sau la “Survey of India”.
Everest a condus vreme de 20 de ani un experiment cartografic fara de care Waugh nu ar fi putut niciodata sa descopere si sa calculeze, si mai ales cu o precizie de metri, inaltimea celui mai inalt punct din lume: “Great Arc Expedition” (expeditia marelui arc), un proiiect gigantic si de durata, care avea drept scop cartografierea exacta a subcontinentului indian.
Inainte ca Waugh, urmasul lui Everest la conducerea acestui proiect, sa ajunga cu explorarile sale la poalele Muntilor Himalaya, geodezii britanici care au avut sarcina sa identifice, inca de la inceputul secolului al XIX-lea, punctul cel mai inalt al Pamantului, se luptau cu serioase incertitudini. Pentru ca nu numai Nepalul, ci si bhutanul si Sikkimul refuzau sa le permita “necredinciosilor europeni” accesul pe teritoriile lor, incat geodezii erau nevoiti sa-si indrepte instrumentele asupra lantului de inaltimi inzapezite din nord doar de pe teritoriul indiei. Din aceasta cauza erau siliti sa foloseasca unghiuri de doar 1-3° deasupra orizontalei, la care o deviere de o singura secunda, deci o deviere de a 360-a parte dintr-un grad unghiular, faceau ca inaltimea sa varieze cu 15 metri. In plus, au avut adesea probleme cu stabilirea propriei atitudini cu ajutorul barometrelor si al masuratorilor zenitale.
Avand in vedere aceste probleme, multi experti europeni de la inceputul secolului al XIX-lea considerau ca determinarea celui mai inalt punct al lumii in Himalaya tine de bazmele din tara farachirilor si a imblanzitorilor de serpi. Din evaluarile lor, cea mai puternica formatiune muntoasa a lumii erau Anzii, incoronati de Chimborazo, in Ecuador, estimat relativ exact la o inaltime de 6310 metri deasupra nivelului marii.
Abia odata cu expeditia “Great Arc” a fost posibil sa fie luate vize exacte in Himalaya de la distante mari. Ca prima baza de calcul a fost luat un lant de otel lung de exact 100 de picioare(30,5m). Acesta a fost intins de catre William Lambton, fondatorul proiectului, in aprilie 1802, in portul indian madras, din sud, de exact 400 de ori.
In punctele terminale ale liniei determinate in acest mod (si care cu ajutorul unor stative statea perfect orizontal), s-a stabilit ca se afla exact la 15753 picioare(4801,5 m) deasupra nivelului marii. Lambton, impreuna cu colegii sai, puteau identifica precis unghiul format intre linia de baza si un al treilea punct vizat. Pe baza acestor unghiuri ei au calculatsi celelalte doua laturi ale triunghiului format, care la randul lor au putut fi folosite lpentru stabilirea unor linii de baza pentru masuratorile urmatoare. Aceasta metoda numita “triunghiulatie”, i-a condus pe cei ce efectuau masuratorile din Madras din ce in ce mai mult spre nord, prin mlastini, jungle si stepe. Necontenit faceau on controale cu lanturi si stabileau noi linii de baza. Daca le lipsea o tinta precisa, reperabila, puteau sa se ridice turnuri sau constructii din bambus.
Calculele geodezilor, care tineau seama si de curbura Pamantului ca si de alti factori, au condus la folosirea unor ecuatii matematice foarte complicate.
Companii Indilor Orientale a sprijinit cu toate fortele acest proiect, gratie caruia Imperiul Britanic a beneficiat in sfarsit de date exacte, in vederea proiectarii soselelor, a cailor ferate si a conductelor de alimentare cu apa, dar si a hartilor necesare stabilirii impozitului colonial agricol. Si pe langa toate acestea, expeditia “Great Arc”, condusa de George Everest intre anii 1823-1843, a furnizat si datele necesare rezolvarii uneia dintre ultimele mari intrebari geografice: si anume, intrebarea referitoare la al treillea pol al lumii, Muntele Everest.
De ce anume s-a oprit Waugh in scrisoarea sa din 1856 la acest nume nu este clar nici pana astazi. George Everest, un om dintr-o bucata, neobisnuit de ambitios, era un nume controversat in domeniul sau. De altfel, Everest insusi, in timp ce conducea”Survey of India”, se pronuntase mereu pentru un nume local.
Cateva nume locale au fost luate in considerare pentru a inlocui “Peal XV”: spre exemplu “Chomolungma”, care intr-o traducere aproximativa ar insemna “Zeita-mama a Pamantului”, cum numesc astazi serpasii cel mai inalt munte al lumii. Sau “Lhochamalung”, adica ”Tinutul in care se opresc pasarile’, dupa cum se numeste muntele in Tibet. In cele din urma, insa, numele propus de Waugh s-a impus si institutiei ce atribuie denumirile geografice pe plan mondial, Royal Geographical Society de la Londra.
Chiar si inaltimile Muntelui Everest avansate de el au ramas multa vreme in statistici. Abia in 1854 o expeditie trigonometrica a corectat valoarea avansata de el, afirmand ca Everestul are cu opt metri mai mult, adica o inaltime de 8848 de metri.
De curand s-a discutat din nou despre inaltimea exacta a lui “Peak XV”, o echipa de cercetatori italieni avansand in 1988 valoarea de 8872 de metri. O alta expeditie a ajuns in 1992 la valoarea de 8846 de metri, iar o a treia masuratoare efectuata in 1999 cu ajutorul tehnologiei GPS si al radarelor, care pot sesiza stancile de sub stratul de zapada, a avut ca rezultat o inaltime de 8850 metri si o data cu aceasta certitudinea faptului ca geodezul perfectionist George Everest a avut dreptate: determinarea celui mai inalt punct al lumii a rezultat strict din calcule trigonometrice.
In fiecare an, insa ca rezultat al derivei continentelor, muntele se deplaseaza cu aproximativ sase centrimetri inspre spre nord-est, in fiecare an.
