Europa

Delta Dunarii constituie partea cea mai joasa de pe teritoriul tarii noastre, o câmpie în formare prin aluvionare. Portiunile de uscat, la cotele obisnuite ale fluviului, reprezinta circa 13%, cea mai mare parte a Deltei fiind acoperita de mlastini, lacuri, gârle si ape permanante. O atractie deosebita pentru turism o constituie peisajul exotic, unic în felul lui pe întreg teritoriul european, adevarat sanctuar pe care 280 de specii de pasari si l-au ales ca lacas, cum aprecia si celebrul savant farncez Jacques Ives Cousteau. Delta Dunarii este o rezervatie naturala de interes mondial, prin frumusetea peisajelor sale, ea constituind o importanta zona turistica.
Ea s-a format intr-un golf marin umplut cu aluviunile Dunarii fiind cea mai tanara formatie geomorfologica din tara. Au mai contribuit si actiunile marii, a vantului si a vegetatiei. Bratele Dunarii cuprind foarte multe lacuri mici si mari, canale legate intre ele sau de fluviu.

Dunarea strabate tara noastra pe o lungime de 1075 km, fiind navigabila pe întreg parcursul si colectind, direct sau indirect, prin intermediul Tisei, toate râurile românesti. Apele colectate sunt varsate prin cele trei brate în Marea Neagra, care întregeste astfel hidrografia patriei si permite legatura cu toate tarile riverane Oceanului Planetar.

Reteaua hidrografica principala este constituita din bratele fluviale. Bratele principale sunt Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe.
Reteaua hidrografica secundara este formata din sahale, gârle, canale, jepse si periboine.
Sahalele sunt foste brate ale Dunarii, aflate în prezent într-un stadiu de colmatare.
Gârlele, ca si sahalele sunt elemente de retea hidrografica naturala, caracterizate prin dimensiuni mult mai mici.
Jepsele sunt elemente depresionare de forma alungita care au rol de retea hidrografica numai în timpul apelor mari.
Periboinele sunt mici sparturi de litoral.
Lacurile de delta, considerate tip aparte, pentru caracterul lor specific, se întâlnesc mai ales în zona deltaica dintre bratele principale.
Cele mai importante lacuri de delta se gasesc în zona cuprinsa între bratul Chilia si Razelm. Ele sunt: Tatanir, Furtuna, Matita, Merhei, Babina, Trei Iezere si Bogdaproste în Ostrovul Letea, Obretinul taiat de Canalul Sulina, Gorgova, Isacova, Rosu, Puiu si Lumina în Ostrovul Sf. Gheorghe iar în Ostrovul Dranov lacul cu acelasi nume. Suprafata lor nu depinde decât în mica masura de variatia nivelului apelor Dunarii.
Lagunele maritime sunt foste golguri barate de cordoane litorale, având înca legatura cu marea. In afara de cele mai mari, respectiv Razelm, Golovita, Zmeica, si Sinoe.
Mlastinile sunt suprafete acoperite permanent sau aproape permanent cu apa, dar aceasta nu este suficient de adânca, astfel încât sunt invadate de stuf si vegetatie de balta. Japsele sunt acele depresiuni alungite, cu un relief aproape plat, lipsite aproape complet de neregularitatii, dar având o sectiune transversala concava.

Fluviul se desparte în trei brate principale de la nord spre sud, dupa cum urmeaza: Bratul Chilia, Bratul Sulina, si bratul Sf. Gheorghe. La nivel scazut al fluviului, acestea transporta 60%, 21%, si respectiv 19% din apele Dunarii, iar la nivel ridicat, 72%, 11% si 17%. In perioada de crestere a apelor, din cauza insuficientei capacitati de transport a întregului volum de apa pe cele trei brate de varsare.
Având o asemenea suprafata, Delta Dunarii este, ca marime, a doua din Europa dupa Delta Volgai (18.000 km2), fiind urmata de cea a Padului (1.500 km2).
In delta fluviala predomina prafuri, argile, mâluri si turbe. Este caracteristica prezenta foarte redusa nisipurilor, pe cand in delta fluvio-maritima predomina nisipurile organice.
Din totalitatea elementelor fizico-geografice, morfo-hidrografice este aceea care exprima cel mai bine specificul fizico-geografic al zonei de varsare a Dunarii. Acest lucru este cu atât mai evident, cu cât însasi raionarea fizico-geografica se suprapune evident peste raionarea morfo-hidrografica.

a) Caracterizarea morfo-hidrografica generala. Zona de varsare a Dunarii este din alcatuita patru mari subunitati:
1. Delta propriuzisa, între zona lacustra Ialpug-Catlabug-Chitai si complexul lagunar Razelm-Sinoe (383 000 ha).
2. Zona lacustra Ialpug-Catalpug-Chitai, la nord de bratul Chilia (86 000 ha).
3. Complexul lagunar Razelm-Sinoe, inclusiv grindul Chituc (95 000 ha).
4. Setorul maritim din fata deltei
Cele mai adânci, dispuse de asemenea dispersat, se întâlnesc în anafoarelede pe bratele principale. Astfel, pe bratul Chilia patul albiei coboara la -36m, pe bratul Tulcea la -34m, pe Sulina -18m, iar pe bratul Sf. Gheorghe sub -26m.
b) Elementele morfo-hidrografice. Delta Dunarii este un adevarat mozaic de elemente morfo-hidrografice. In cadrul acestora se deosebesc doua mari categorii: 1) pozitive (grindurile fluviale, cordoanele litorale, grindurile maritime complexe, litoralul deltei) si 2) negative.

In Delta Dunarii, conditiile biologice deosebit de favorabile create de prezenta permanenta sau aproape permanenta a apei, face ca vegetatia sa se dezvolte luxuriant. Predominanta elementului acvatic atrage dupa sine o dezvoltare predominanta a vegetatiei de balta îndeosebi a vegetatiei palustre dure, din care caracteristic pentru Delta Dunarii este în primul rând stuful.Intr-adevar aici se gaseste cea mai compacta suprafata stuficola de pe glob (circa 240 000 ha).
Prezenta si dezvoltarea vegetatiei sunt în directa dependenta de variatia în timp si spatiu a regimului hidric. De aceea în Delta Dunarii, între repartitia vegetatiei si cea a elementelor morfo-hidrologice exista deseori o vizibila concordanta. De asemenea, ghiolurile, mlastinile, japsele, grindurile fluviatile, litoralul sau sectorul marin din fata delte, constituind biotopuri si biocenoze aparte, au fiecare dintre ele o vegetatie specifica.
Vegetatia din Delta Dunarii este în general de trei categorii: acvatica, palustra si de uscat.
1. Vegetatia acvatica se afla în grupa complexelor de biotopi de gârle, mlastini si lacuri. Ele ocupa portiunile cele mai adânci ale depresiunilor din acest sector al deltei.
Dintre plantele submerse, cele mai frecvent întâlnite sunt diferitele specii de Potamogeton, bradis, sârmulita sau vârjoaica, coada calului, otratel, formatiuni de caracee si altele. Plantele submerse au o larga dezvoltare atât în ghioluri si gârle putin adânci, cât si în mlastini.

Dintre plantele cu frunze plutitoare, cel mai frecvent întâlnite sunt nufarul alb si nufarul galben, plutnita, ciulini de balta, broscarita, rizacul etc. Plantele cu frunze plutitoare sunt raspândite atât în ghioluri cât si pe marginea gârlelor si canalelor.
2. Vegetatia palustra, este caracteristica pentru zonele mlastinoase; ea este dezvoltata cu precadere în delta dintre zona lacustra Ialpug-Catlabuc-Chitai si complexul lagunar Razelm-Sinoe. In cadrul acestei vegetatii predomina stufarisurile, ea fiind formata în principal din stuf, papura, pipirig, rogoz etc.
3. Vegetatia de uscat. Vegetatia de uscat din Delta Dunarii este de mai multe feluri: paduri amestecate (paduri de sleau), paduri de salcii pasuni si culturi agricole.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------