Curiozitati

Primele referiri despre "Thule" au patruns în orizontul antichitatii mediteraneene datorita textelor fragmentare ramase din însemnarile unui navigator din Massalia, veche asezare elina de pe tarmurile Marii Interioare - Mediterana - pe a carei vatra se va inalta mai tîrziu marele port european Marsilia. Pytheas era numele navigatorului a carui lucrare "Despre Ocean" a disparut, se spune, în flacarile ce au mistuit nepretuitul tezaur de stiinta si întelepciune aflat cîndva în colectiile de manuscrise si inscriptii ale Bibliotecii din Alexandra. Fragmentele, cîte au mai ramas, din lucrarea disparuta au fost încorporate în unele carti ale marilor autori ai antichitatii helladice si romane; matematicianul si filozoful Eratostene, istoricul Polibiu din Megalopolis, istoricul si geograful Strabon.

Comentînd însemnarile, Strabon, care recunoaste drept corecte unele determinari astronomice facute de Pytheas, respinge ca fanteziste descrierile si determinarile de locuri, de oameni si de împrejurari. Prea erau în afara de cele stiute toate cîte le povestea acest Pytheas !

Ce fapte si împrejurari neobisnuite au stîrnit suspiciunile si verva polemica a eruditului Strabon ?

Vom putea afla, urmarind filmul aventuroasei calatorii intreprinse de Pytheas în secolul al IV-lea î.e.n.

În acel ev îndepartat, Gibraltarul, "Coloanele lui Herakles" în terminologia greceasca a timpului, "Coloanele lui Hercule" în textele romane, constituiau marginea apuseana a lumii heladice si romane, dincolo de care se afla Fluviul-Ocean.

Cartaginezii, care detineau controlul strîmtorii, împiedicau prin toate mijloacele, si în primul rînd cu forta armelor, încerearile corabierilor straini de a depasi Gibraltarul. Îsi aparau astfel monopolul ce-l detineau în dormeniul negotului cu cositor si cu alte produse pretioase cu care se aprovizionau din unele insule stiute doar de ei în nordul Atlanticului.

Mai mari cetatii Massala au hotarit sa-i înfrunte pe puni si sa-si deschida drum spre acele misterioase tarîmuri de unde îsi aduceau atitea bogatii. Negutatorii au finantat o expeditie. În fruntea ei a fost numit Pytheas, barbat de frunte al cetatii, cre nu numai ca se pricepea cum nu se poate mai bine sa struneasca echipajul unei corabii, dar era cunoscut ca om învatat. Stapîn pe arta numerelor, el stia sa se orienteze pe mari urmarind stelele si era în stare sa întocmeasca schite cartografice, asa cum aveau sa confirme mai tîrziu învatati de seama ca Eratostene si Strabon.

Cum se va fi numit nava acestor argonauti ai marilor nordice, nu stim. Ceea ce cunoastem e doar tinta expeditiei : "Cassiteritlele" sau insulele de cositor si "Tara de Chihlimbar", aflat, potrivit unor informatii cumparate cu bani grei de viclenii negutatori din Massala, undeva, în miazanoaptea oceanului.

Încredintîndu-i lui Pytheas conducerea expeditiei de explorare - ceea ce îi conferea si titlul de navarh, capitan al corabiei - obstei negutatorilor i-a asigurat si mijloacele potrivite pentru a-si duce la bun sfîrsit misiunea : o pentacontera - nava solida, construita dupa model cartaginez, propulsata dupa împrejurari fie de vele confectionate din piele de bou, fie de cincizeci de vîslasi - merinde si, mai cu seama, o sumele nie de marfuri destinate schimburilor cu aborigenii tinuturilor de dincolo de Coloanele lui Herakles, tinuturi ce urmau a fi descoperite.

Pytheas porneste la drum în ultimul patrar al secolului al IV-lea î.e.n.

Cu iscusita stratégie, el va descoperi "volta" cea mai potrivita pentru a scapa din plasa-capcana a navigatorilor cartaginezi care împiedica trecerea oricarei nave straine dincolo de Coloanele lui Herakles. El îi îndreapta pentacontera spre înaltimea stîncoasa ce strajuie Coloana africana a strîmtorii prin care Marea Interioara era în legatura cu tenebrosul Ocean. Navarhul lasa impresia ca se îndreapta spre tarmul african. În miez de noapte, însa, ocrotit de un cer fara stele, iese din strînsoarea coloanelor si porneste spre miazanoapte. Sa fi fost interceptat de vreo nava feniciana în drumul spre Cassiterite ? Nu e imposibil. Daca a avut loc asemenea înfruntare a fortei si a vicleniei, massalianul a iesit învingator, din moment ce a izbutit sa razbata dincolo de arcanele cartagineze.

Potrivit însemnarilor lui Pytheas, pentacontera a strabatut Marea Mînecii, în partea ei cea mai lata. Desi despre insulele cositorului avea stiri fragmentare, nedeslusite ca un abur, el îzbuteste sa-si îndrepte nava pîna la tarmul stîncos, cu faleze înalte, alburi ale unei mari insule pe care a numit-o Albion. Am fi îndemnati sa deducem ca acest toponimic constituie o fireasca reflectare a notiunii de alb pe care o sugereau tarmurile calcaroase întrevazute de navigatori intr-o dimineata insorita. Daca vom cervceta mai atent textele, reproduse de autorii antici, vom vedea ca denumirea îsi afla obîrsia în graiul aborigenilor. Celtii numeau Albion "insula-de-rasarit" si Bergion "insula-de-apus".

Pytheas si oamenii sai au debarcat pe fertilul pamint Kantion, situat în extremitatea sud-estica a Britaniei, Kentul zilelor noastre. Stapîn pe arta numerelor, navarhul a socotit correct proportiile insulei dar fie ca s-a simtit îndemnat sa exagereze dimensiunile spatiilor descoperite, fie ca s-a dedat unor lesnicioase aproximatil, el a inscris lungimea de doua ori mai mare decît este în realitate. În însemnarile sale de calatorie, Pytheas va face referiri la Hibernia, care pare a fi Eire-Irlands, marcindu-i tarmul nord-estic într-o sumara schita cartografica.

Navarbul va cuteza sa navigheze si mai departe, spre nord, atingind arealul insulelor "Hemodae si Hebridae", indentificate ulterior a fi Hebridele. Pe acest parcurs, pentacontera va atinge extremitatea nord-estica a Orcadelor, insulele Orkney ale anilor nostri. Nava va fi îndreptata tot mai departe, spre miazanoapte, Pytheas a depasit sensibil zonele nordice ale apelor Marii Britanii patrunzînd în undele glaciare ale Atlanticului septentriona. Dar toata stiinta lui este depasita de conditiile specifice marilor aflate la asemenea latitudini.

Aici, atit de aproape de "Tronul Soarelui", cum numeste el "Capatul Pamintului", întrezareste un tarm însular învaluit în picle scînteietoare. Pytheas nu debarca pe aceasta insula nebuoasa, pe care mult mai tîrziu romanii o vor numi Thule. Este covirsit, poate chiar inspaimintat de nestiuta "materie" care îl împresoara. "În jur nu mai este nici mare, nici are, nici pamînt", va relata el în scrierea sa "Despre Ocean", adaugînd, spre stupoarea multor generatii ce au luat ulterior cunostinta de aceste relatari : " În locul acestora stapineste un amestec din toate : parca ar fi un plamin al oceanului.."

Fara indoiala, tulburat de insolitul peisajului si de fenomenele ce-l intimpina în acele locuri - ceturi dense, ninsori învolburate, cristale de gheata scânteietoare, în clipele cînd o pala de vînt spulbera ceata pastoasa si se arata soarele - navarhul este coplesit. Eruditul massliot, care stiuse sa socoteasca aproape exact proportiile Britaniei, navigatorul care se încumetase, primul în lumea Mediteranei, sa înainteze pîna în largul apelor polare, pregeta sa mearga mai departe. Pîna acum înfruntase ceea ce stiuse ca este omeneste posibil. Dar în fata fortelor dezlantuite pe care nu le putea intelege - acestea fiind limitele gîndirii lui, limitele stiintei timpului sau ! - fsce cale întoarsa. Hotarârea lui a fost mult comentata. Unii dintre învatatii antichitatii l-au acuzat ca acel tablou terifiant a existat doar în îmaginatia sa.