Curiozitati

Cel mai mare paianjen din lume este Goliat Birdeater Tarantula; este nativ din America de Sud. Acest monstru are o lungime de picior de pâna la 28 de centimetri si poate cântari peste 100 de grame. Este aproximativ de marimea unei farfurii atunci când toate picioarele sunt extinse. Este un paianjen vizuin caruia îi place sa traiasca în gauri de rozatoare, în medii întunecate si umede. În ciuda numelui sau, acest paianjen aproape niciodata nu manânca pasari, dar favorizeaza insecte, broaste, sopârle si la rozatoarele mici. Acesti pradatori devin prada tribului Piaroha în Venezuela, care ii picteaza pe corpurile lor.

Ca si în multe alte specii de paianjen, cel de sex feminin Goliat Birdeater Tarantula poate trai mult mai multi ani decât cel de sex masculin. Femelele traiesc între 6 si 14 ani si barbatii traiesc între 3 si 6 ani. Multi oameni pastreza aceste tarantule ca animale de companie, desi acestea sunt una dintre cele mai agresive specii de tarantula si ar trebui sa fie pastrate de catre proprietarii de paianjen cu experienta. Muscatura lor nu este mai rea decât ca o intepatura de viespe (cu exceptia cazului în care sunteti alergic), dar ne-am putea gasi un pic traumatizati in cazut in care am fi muscati de un paianjen urias. Ce poate fi mai iritant pentru om sunt firele de par scurt, ghimpati care acest paianjen le poate eliberara în mediul sau atunci când este amenintat. Acesti peri au fost comparati cu sentimentul de fibra de sticla pe piele.

O data pe an, femelele depun între 100 si 400 de oua, din care ies puii într-o luna si jumatate pana la doua luni.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Theraphosidae sunt pradatori care-si pândesc prada din ambuscada. Ei se hranesc cu muste, gândaci, flutuir, sopârle, rozatoare, pasari, pestisori. Însa, chiar daca au potential de a omorî si i pasare, totusi, alimentati lor se bazeaza pe insecte. Tarantulele se gasesc în regiunile tropicale din întreaga lume. Habitatelor lor naturale includ: savana, pampas, paduri tropicale, deserturi, tufarisuri, munti. Tarantulele pot fi împartite în specii terestre, care sapa vizuini si specii arboricole ca a construi pe copaci. Toate speciile pot produce de matase, cele îsi construiesc corturi în forma de tub, iar cele terestre acoperi peretii vizuinii. De obicei, tarantulele sunt animale pasive. Manifesta activism doar când sunt înfometati sau în perioada împerecherii.

Corpul paianjenului este acoperit cu o cuticula dura care nu-i permite sa cresca. De aceea, este nevoie ca el sa desprinda cuticula veche si sa o înlocuiasca cu una noua mai spatioasa, proces numit napârlire (caracteristic pentru toate artropodele). În timpul napârlirii, tarantula se aseaza pe spate si extrag, în primul rând membrele din cuticula veche, apoi si restul corpului. Dupa napârlire, dimensiunele paianjenului se maresc de 1,5 ori, cu exceptia opistosomei, care dupa napârlire (cuticula opistosomei este slab chitinizata). Tarantulele tinere napârlesc mai des, pe când la adulti peroada dintr enapârliri este mai mare. Femelele adulte napârlesc aproximativ odata pe an. Semnele apropierii napârlirii sunt: culoarea paianjenul devine mai închisa, abtinerea de la hrana. Datorita napârlirii, paianjenii îsi restabilesc numarul de perisori pierduti si regenereaza membrele desecate.

Chiar daca au o reputatie înfricosatoare, tarantule au si ei inamici. Larvele viespelor din familie Pompilidae, în special reprezentantii genului Pepsis, praziteaza tarantulele. Cu ajutorul receprtorilor olfactvi, viespele pot gasi vizuina a unei tarantule. În timpul luptei viespe în?eapa tarantula în parte ventral a prosomei, folosindu-se de membrana subtire dintre articolele bazale ale picioarelor. Întepatuara paralizeaza paianjenul si viespea îl aduce în în vizuina sa si, apoi, depune oualele în opistosoma victemeni. Dupa eclozare, larvle se hranesc cu continutul intern al paianjenului.

Pe lânga chelicerele puterinice, trantulele poseda si perisori iritanti raspânditi pe opistosoma. Perisorii sunt proiectati în inamic. Acesti perisori sunt mai numerosi la speciile terrestre. Cei arboricoli nu le proiecteaza, ei irita numai la atingere. Perisorii lipsa cresc la napârlirea urmatoare.
Perisorii pot fi letali pentru animale mici, cum ar fi rozatoare. La om, aceste fire pot provoca reactii alergice, eruptii cutante, inflamatii. Cele mai sensibile organe la aceste fire sunt ochii si caile repiratorii. De obicei simptimele dispar peste câteva ore. Tarantulele folosesc aceste fire de par si în alte scopuri, cum ar fi marcarea teritoriului sau. Unele specii au anumite fire, mai ales pe chelicere, care la frecare pot produce un sunet asemanator suieratului.
Aceste fire cel mai des sunt întâlnite la paianjenii din America de Sud si America de Nord. Cei din Europa si Asia si vor ataca. Ei au un potential veninos mai înalt. Înainte de a musca, tarantulele pot semnal de intentia lor de a ataca prin luarea posturii de amenintare. Si anume, ridic prosoma si membrele antrioare. Apoi, se arunca cu picioarele din fata asupra dusamnului. Daca nu reuseste sa descurajeze inamicul, tarantula se va retrage sau îl va ataca.
Pentru oameni, muscaturile nu sunt fatale. În general, efectele muscaturii de tarantule nu sunt bine studiate.
Exista specii de paianjen periculosi, care sunt confundate cu tarantule. O legenda urbana sustine ca specii de tarantula cu muscaturi mortale exista undeva în America de Sud, numit "Tarantula-banana". Aceasta afirmatie este facuta fara a se identifica paianjenul dat. Un candidat probabil pentru identitatea reala a acestui paianjen este Phoneutria nigriventer, din familie Ctenidae, deorece este gasit ascuns în plantatiile de banane i se mai spune "Paianjen banana". Aceasta nu este o tarantula, dar este destul de mare (4 - 5 cm în lungime), putin paros si foarte veninoase la om. Un alt exemplu de paianjen periculos confundat cu tarantulele este australianul Atrax robustus. El este un paianjen foarte agresiv si veninos, si (înainte de dezvoltare antidotului în anii 1980) a fost responsabil pentru numeroase decese în Australia.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------